Sunt un golșevic!

Mă gândesc că nu aveţi nimic împotrivă, ba chiar v-aţi dori şi voi să fiţi asemenea mie. Păi sunteţi clar, dacă vă recunoaşteţi şi aderaţi în/la următoarea propunere în cinci puncte către organele abilitate:

1. Toţi românii născuţi înainte de 1989 să primească o patalama de colaborator al Securităţii Statului, vasăzică al Statului. Nu e nicio ruşine în asta, dimpotrivă, respectiva diplomă merită înrămată - doar se ştie, toţi băieţii cu ochi albaştri declară acum că n-au făcut altceva atunci decât să apere ţara. Păi, ori suntem patrioţi, ori nu mai suntem români! Şi cum vine aia că unii cetăţeni au trebuit constrânşi cu uşa să semneze dări de seamă? Pe care, culmea modestiei, le-au semnat cu pseudonim! Ce e oare greşit în a-ţi iubi ţărişoara, de trebuie să te ascunzi? Că au făcut-o unii şi cu numele propriu şi n-au avut probleme, au ajuns chiar poeţi, senatori şi alte alea. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, prin aplicarea acestei măsuri îi scutim de-o bătaie de cap şi pe angajaţii CNSAS, care scapă de triat, îndesat şi expediat dosare, dosărele şi scrisori pierdute în diferite sertare, sobe şi cutiuţe poştale de presă. Ceea ce nu-i deloc principial, dacă e să credem în principii, şi nici tovărăşeşte, dacă tot ne domnim! De aceea, pentru că un golşevic vrea să le fie tuturor bine, în general şi în egală măsură, şi pentru că altfel n-o mai scoatem la capăt cu condamnarea patriotismului (suntem, cred, caz unic în lume!), propun cele de mai sus. Aşadar, să se tragă cortina peste tot circul cu cercul incriminării jucat clovneşte pe buric până azi  şi să se taie corect bilete la lumea din tribune, pornind de la oval. Adică de la zero. Mă rog, de la unu. În acest sens, cer să mi se acorde mie ţidula cu numărul 000.000.01, ca fost Şoim al Patriei şi Pionier, copil de suflet al numiţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, cei descinşi din stirpea voievozilor apărători şi întregitori de ţară, da?
2. În spiritul golşevic enunţat limpede la punctul 1., propun deasemenea ca toţi românii născuţi înainte de decembrie 1989 să primească certificatul de revoluţionar. În fond, că am fost atunci prin pieţe, la demonstraţie sau la plimbare, la coadă că poate se bagă ceva (mda, s-au băgat vitrine noi), ascunşi sub pat sau într-un TAB ne-am riscat cel puţin la fel de mult (dacă nu şi mai şi) pielea ca actanţii din balcoane ( nu de alta, dar înspre acele logii şi terase nu s-a tras deloc, morţii şi răniţii căzând îndeosebi pe străzi şi pe la geamuri). Aşadar, să se termine cu afacerea şi contrafacerea pedigree-urilor de erou postfactum, să se tragă o dată un tiraj de 23 de milioane şi gata. Nu ştiu de unde facem rost de atâtea spaţii comerciale, tarlale şi alte angarale, dar o dăm noi cumva la pace, că suntem un neam de blajini.
3. De la punctele 1. şi 2. reiese clar că se exceptează cei născuţi după 1989. Foarte bine, aceştia mai întâi să-şi cinstească ţara şi să-şi probeze civismul, cu votul sau nick-ul şi apoi, dacă le vine, să-şi facă propria revoluţie pe Facebook. Sau lovitură de stat pe Twitter, cum doresc. După care, n-au decât să ceară şi ei patalamale şi sinecuri, cu condiţia să nu le anuleze pe cele două de mai înainte.
4. În caz de cele prevăzute la punctul 3., posesorii de 1. şi 2. ce se raliază ( prin simpla coexistenţă) vor fi automat beneficiari ai noilor titluri, emise probabil sub formă de card electronic sau chiar de cip. Propun însă de pe acum ca adeverinţele să se elibereze la cerere şi sub forma clasică, fără şase şaişase, că altfel o să se răscoale oastea vocal-instrumentală a d-lui Ştefan cel Mare „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat” şi Sfânt. 
5. De la beneficiile sugerate la punctele de mai sus, în mod definitiv şi absolut se exceptează Herta Müller. E evident pentru toată românimea că numita nu şi-a iubit ţara natală, astfel că, în loc să aprecieze străduinţa unor autohtoni de bine de-a o da pe brazda strămoşească, aceasta le-a şi ne-a întors spatele, în drum spre Germania. Şi asta încă ar mai fi fost cumva ( i-ar fi rămas loc măcar de o menţiune specială în eventualitatea precizată la punctul 3.), dacă Herta Müller, după ce a împuşcat Nobelul cu poveşti despre patrioţii valahi cu ochi ca pruna cât ceapa, nu s-ar fi apucat să ne ţină nouă lecţii despre dizidenţă şi rezistenţă prin cultură. Păi noi am otrăvit fântânile, am pârjolit recoltele şi ne-am refugiat în pădure ca să ne apărăm fiinţa naţională, căci aşa ruptă-n cur cum e, ne aparţine, o suntem! Ne-am plecat capetele în faţa oricărui invadator, dându-i astfel cu tifla când vroia să ne scurteze de căpăţână, şi aşa am rezistat sute de ani la Porţile putrede ale Orientului, sprijinindu-le să nu cădem naibii peste ulcica noastră de vin cu motive protoromâne, că doar nu de vitrina cu porţelanuri a Occidentului ne păsa nouă. Mai apoi, după ce s-a demonstrat ştiinţific că tot ce-i bun de la Răsărit se trage şi se drege uşor, cu o sârmă şi patent sau cu moare de varză, ne-am trezit înghesuiţi la bloc ca dacii pe columnă şi am fost nevoiţi să ne protejăm vatra cu etaj şi lift defect de famenii ce înfundau ghena obştească cu pungi străine. I-am dat aşadar în gât pe unde i-am prins, la şedinţa asociaţiei de locatari şi la Secu, unde şi ei ne turnau ca pe ultimii ascultători de Europa Liberă. Da, domle, dar în tot acest timp am avut ca numitor comun dragostea de ţară, peştele de sticlă de pe televizor şi filmele lui Nicolaescu, cu flic-flacurile lui Szobi Cseh. Unde mai pui că tot noi am donat colecţia completă cu Aventurile submarinului Dox pentru refacerea Bibliotecii ce-a ars la revoluţie şi am dat un leu (un ROL, e adevărat) pentru Ateneu. A meritat să ne sacrificăm atâtea generaţii ca într-un final să aplaudăm accentul german ce-a conferit unui cuvânt neaoş, altfel moale, o rezonanţă de bici şi bisul fluierat nu ştiu în folosul cui al descendentului din Sobieski, ăla cu bolşevic sau dacă nu, menşevic?  

Şi atunci, m-am întrebat şi eu ca Lenin: ce-i de făcut? Nu ştiu dacă ăsta e răspunsul cel mai bun, dar eu din acest moment mă declar golşevic. Ce-i ăla? Un fel de Bleonţ cu boxerii roşii căzuţi pe glezne. Când privesc în jos, îmi dau seama că nobilele idealuri ale socialismului au fost întinate şi tina aia n-o să mai iasă veci la spălat. Când mă uit în jur, îmi vine să generalizez pedagogic la adresa corupţilor, lichelelor şi imbecililor de tot soiul, să propăvăduiesc iubirea universală, gastronomia naţională şi sinceritatea fără rest cu braţele-n şolduri. Când mă agit mai abitir şi fac propuneri care de care mai tari, îmi dau seama că sunt în capul gol. Dar ştiţi ceva? Mi se fâlfâie! Vouă?