Intro

De la Adam știm că mărul e o chestie care îți stă în gât când ți-e lumea mai dragă și îți dă un trip pe cinste. În povestea asta, din care primul Om nu se va mai trezi ever, suntem la fel ca Wilhelm Tell. Care ce făcea? Încerca să nimerească mărul așezat pe capul fiului. Să te apuci de scris e cam același lucru și ar fi indicat să nu îți tremure mâna.

joi, 27 martie 2014

Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a V-a

Venirea
Lucrurile au luat-o razna într-o duminică dimineaţă de august, când primii trecători prin Place du Parvis Notre Dame, angajaţi ai bistrourilor din zonă, au zărit obiectul. (...)

Credincioşii începură să înţeleagă ce se întâmplă şi îngenuncheară. În spatele lor, primele valuri de turişti se îmbulziră să facă poze. (...) Pe seară, spectacolul public fu întrerupt de apariţia pe ecrane a unui individ la costum, care lectură monoton un comunicat de presă. (...)
Preoţii se retraseră jenaţi, deşi pe undeva mulţumiţi, pentru că din toată tevatura se aleseseră totuşi cu o repetiţie generală reuşită. 

Veteranii

- Nu, domnule... Jan. Eu este un altul, vorba lui Rimbaud. În orice caz, nu eu sunt moartea. Azi avem o comemorare cu depunere de coroane şi tot tacâmul la monumentul din colţul străzii, acela dedicat camarazilor căzuţi la eliberarea Parisului şi am dorit, dat fiind că suntem cam de-o vârstă, să vă invit. După atâtea zeci de ani în care am locuit sub acelaşi acoperiş, eu proprietar, dumneavoastră portar, cred că putem lăsa la o parte statutul fiecăruia şi să schimbăm o vorbă, să ne cunoaştem.
 (...) Oricum, pun pariu că n-aţi băgat de seamă până acum monumentul nostru. Aţi trecut pur şi simplu pe lângă el, aşa-i?      
- Dimpotrivă, făcu moşul. Dar nici nu mi-am imaginat o luptă. Aş spune că băieţii fugeau prin dreptul parcului sau se opriseră să observe un joc de petanque când germanii aşezaţi pe-o terasă la bere i-au lăsat laţi fără să se ridice măcar de pe scaune.

- Glumiţi, nu? se încruntă domnul Maurice şi lungi pasul fără să-l slăbească pe polonez, care se sili să-l urmeze în marş forţat ca un copil târât după el de părinte.

Cursa 

Tânărul porni televizorul, se aşeză pe canapea şi butonă telecomanda. (...) Nu îi era somn deloc, n-avea chef să se culce pentru câteva ore, aşa că rămase să-i urmărească în acţiune pe poliţiştii parizieni care, când nu dormitau prin microbuzele lor, încolţeau hoţi de buzunare la metrou, contrabandişti de ţigări şi telefoane furate, şoferi băuţi şi prostituate din Bois de Boulogne, restante la creditul pentru nevoi personale investit în operaţia de schimbare de sex.



Se ridică, se îmbrăcă, puse de cafea, duse gunoiul, îşi turnă o ceaşcă de cafea, aprinse o ţigară şi aşteptă să se trezească Oana. Peste puţin, scoaseră geamantanele pe hol şi coborâră. Predară cheile la portar şi ieşiră în stradă. (...) La un moment dat, un taxi întoarse peste linia continuă şi opri în faţa celor doi.(...)
- Vă mai întoarceţi? se interesă taximetristul.
- A, nu! sări Oana. Nici nu ne gândim!
- La ce? interveni Alex.(...)


Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a III-a

Discuția 


- Hmm, ce-i? tresări bărbatul şi îşi scoase căştile în care se auzea vocea ghidului.
- Darling, e minunat aici! surâse femeia şi se apropie pentru un sărut.
- Ştiam că o să-ţi placă! De ce nu ţi-ar fi plăcut?! E Parisul, you know! îşi puse omul căştile la loc şi îşi îmbrăţişă nevasta aşezată lângă el pe puntea vasului de agrement.
- Ne apropiem acum de Pont des Arts, spuse vocea înregistrată a ghidului. Imediat după, pe partea dreaptă se poate vedea muzeul Luvru, care adăposteşte zâmbetul enigmatic al Mona Lisei...(...)
În acel moment, un corp căzut de pe Pont des Arts se zdrobi în faţa lor pe punte. 

 Lidl

Se îmbrăcă rapid, se încălţă, scoase o plasă din bufet, o rulă, o îndesă în buzunarul blugilor, trânti uşa şi coborî. În lift apucă să-şi aranjeze părul, ieşi în stradă şi se grăbi spre colţ. Trecu fără să-i observe pe lângă nişte elevi de liceu care îşi pasau o sticlă, râdeau la bancuri obscene cu blonde şi ardeau un joint rezemaţi de gard, intră la bistro şi ceru două pachete de Pall Mall roşu. 

 Plăti, le strecură câte unul în buzunarele pardesiului şi se grăbi spre magazin.
 Ajunse în ultimul moment. Nu reuşi să pună mâna pe un coş, aşa că îşi scoase punga şi porni printre rafturi. Se opri la vinuri şi culese două sticle de Bergerac (...). Se îndreptă spre casă, le scoase din plasă şi le înşiră pe banda rulantă, făcu trei paşi înainte, scutură punga şi se pregăti să o umple. Casierul trecu produsele prin faţa cititorului automat, le împinse spre clientă şi rupse bonul ieşit din aparat. Marie băgă totul în plasă, primi bonul şi se uită pe el ca de obicei. (...)

Partida

Bătrânii înaintară zgomotoşi pe alee, îndreptându-se spre terenul de petanque. L-ar fi găsit şi cu ochii închişi. Era acolo încă din vremea când părinţii lor se întreceau la joc, tachinându-se cu egală plăcere. Între timp, sute de după-amieze duminicale se desfăşuraseră acolo, încheiate cu tot atâtea seri în bistroul ce nu se schimbase deloc.
Pensionarii pătrunseră în spaţiul destinat jocului, scoaseră bilele din huse, plasară micuţa sferă-ţintă la locul ei şi începură să arunce spre ea cu gesturi îndelung exersate. Erau cu toţii de mult maeştri la petanque. Mai încercaseră şi alţii să intre în cercul lor, dar plătiseră la sticle de vin până falimentaseră şi fuseseră nevoiţi să renunţe, întâlnindu-se cu cei de nivelul lor înainte de prânz, eventual în timpul săptămânii. După-masa de duminică era rezervată celor mai buni, care acum îşi măsurau forţele cu suficienţa unor aşi. (...)



Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a II-a

Avertismentul


Rama de metrou tocmai pornise din staţia Charonne. Călătorii care nu prinseseră un scaun liber se rezemau de pereţi şi uşi sau încercau să se agaţe de o bară. Odată ce toţi îşi găsiră locul şi foiala încetă, privirile pasagerilor se fixară care în tavan, care pe geamuri sau în ceafa vecinului, evitând în orice caz să se intersecteze cu altele. Norocoşii ce stăteau jos îşi putură scoate cărţile şi se scufundară în lectură.  (...)


 - Atenţie, stimaţi pasageri. Suntem informaţi că în toate cele cinci vagoane au fost semnalaţi hoţi de buzunare, anunţă conductorul placid. Pentru siguranţa dumneavoastră, sunteţi rugaţi să vă supravegheaţi îndeaproape bunurile personale.
 - Dar nu se poate! sări o doamnă. Indivizii aceştia nu mai au pic de ruşine! 
 - Ce Gulag, ce Auschwitz? mormăi un tânăr. Ai zice că următoarea staţie e Bastille. Închisoarea, nu opera. Deşi prima arăta mai normal şi avea şi acustică mai bună.
 - Mă piş pe revoluţia franceză! urlă altul. Uite unde am ajuns!   
 - République, spuse vocea pe un ton triumfător. 
Mulţimea se scurse afară şi năvăli pe trepte spre ieşire (...).


Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea I

Am locuit în Paris aproape doi ani. În acel răstimp am scris prozele scurte adunate în volumul Ce a văzut Parisul, apărut la Herg Benet în 2012, odată cu întoarcerea mea în România. Au trecut, iată, încă doi ani până să revin la Paris, într-un sejur de o săptămână. Timp de șapte zile mi-am dus cartea prin locurile care au inspirat-o. Pentru început, imagini și fragmente din textul dedicat lui Andreï Makine:

Amantul 


(...) Târziu, pe după-masă, ajunse la Père-Lachaise şi intră cu indiferenţa unui obişnuit al locului. 

Urcă spre Monumentul Morţilor, făcu la dreapta pe Avenue de la Chapelle şi răscoli sub picioare frunzele uscate înspre Grand Rond. De acolo, apucă în jos pe o alee şi se opri la Jim Morrison.
Culese un pumn de ţigări din cele aruncate pe mormânt, câteva sticle pe jumătate pline cu whisky sau vodcă şi se îndepărtă. Sigur, putea să mai rămână acolo până la căderea întunericului, când musai ar fi apărut câte-o haită de fani ai solistului de la Doors venită cu casetofonul pe umăr să pilească, să tragă un joint şi să se împreuneze lângă idolul ei, dovadă graffitiurile şi prezervativele înnodate sau scurse care cotropeau toate cavourile burgheze din jurul mormântului modest ascuns între ele. La asemenea chefuri hippie-underground puteai să cazi oricând din senin şi să afli fără să te întrebi prea mult cum fac dragoste femeile de pe tot mapamondul.
Scriitorul nu avea însă dispoziţia necesară. Preferă deci să se retragă pe Chemin du Dragon, în tăcerea locurilor de veci ale unor mareşali napoleonieni, spre cripta lui Moliére. Aici, mormintele autohtonilor se îndesau unul în altul, se rezemau între ele părăginite şi uitate ca nişte cabine telefonice în stil gotic, în care răposaţii ar fi fost îngropaţi în picioare. Azilantul se apropie de uşa unui cavou anonimizat de trecerea timpului, privi atent în părţi şi deschise canatul putred.   (...)
 


Se întinse pe spate cu genunchii flexaţi, altfel oricum nu încăpea, luă o foaie de hârtie, o netezi pe perete cu dosul palmei şi mâzgăli pe ea Această Franţă pe care uităm să o iubim.