Intro

De la Adam știm că mărul e o chestie care îți stă în gât când ți-e lumea mai dragă și îți dă un trip pe cinste. În povestea asta, din care primul Om nu se va mai trezi ever, suntem la fel ca Wilhelm Tell. Care ce făcea? Încerca să nimerească mărul așezat pe capul fiului. Să te apuci de scris e cam același lucru și ar fi indicat să nu îți tremure mâna.
Se afișează postările cu eticheta Scuturate din pom. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Scuturate din pom. Afișați toate postările

vineri, 18 martie 2011

izzy


ne-au trezit rafalele de mitralieră
nu știam cine sunt nici nu conta
maică-mea e musulmană tata sârb ortodox dacă
nu ne împușcau unii o făceau ceilalți

                        *

tata a dat casa pe o mașină și am fugit
din orășelul bosniac de munte
prima dată ne-au oprit musulmanii
mama îi cunoștea și ne-au lăsat să trecem
tata ne-a scăpat apoi de soldații sârbi
și am ajuns într-un oraș mai ferit

                        *
într-o dimineață tata l-a luat pe fratele meu și
s-au strecurat într-un avion de poștă spre belgrad
eu mi-am continuat drumul cu mama
cu autobuzul spre serbia
la primul filtru l-au dat jos pe un musulman
și l-au împușcat la marginea drumului
mai sunt și alții au întrebat sârbii nu nu mai sunt
a zis șoferul și când a băgat într-a-ntâia i-a spus
mamei că următoarea oprire ar putea fi
și ultima pentru noi
granița cu serbia era un pod foarte aglomerat
în zilele acelea norocul nostru că a sunat alarma
aeriană și până să cadă rachetele americane
sârbii au grăbit convoiul fără să se mai uite

                        *

în belgrad ne-am strâns în sfârșit toată familia
și ne-am hotărât să fugim în germania
în timișoara însă am pierdut trenul și
așa am rămas aici am învățat limba
până la urmă nu am mai plecat

                        *

de zece ani ne dorim cetățenia română în
fiecare an ne prezentăm la comisie
între timp am învățat geografia și istoria româniei
știm imnul pe de rost toate strofele că
așa ți se cere la examen ne ascultă ăia
cu manualul în față să nu-i păcălim
știm mănăstirile lui ștefan cel mare ca
pe străzile orașului natal din munții bosniei
ca să mă exprim românește nu știu
ce pizda mă-sii mai vor de la noi  

                        *

tu alex cum ai ajuns aici
eu m-am născut aici nu m-a întrebat nimeni nimic
românia e doar o
întâmplare în viața mea

sâmbătă, 19 februarie 2011

eminescu

deci bădie treaba stă cam aşa
am venit la casa ta din ipoteşti am
urcat în cerdac deasupra pragului e atârnată
o boxă din care ţi se aud poeziile am
intrat la tine totul în ordine
într-o cameră dau peste un telefon un
radiator şi un roman de agata christie
în rest nişte mobile şi fotografii de familie
afară e o toamnă frumoasă ies la ea

*
în curte şase pui de câine prin
iarba înaltă lângă sculptura care arată
ca o nu ştiu ce măi bădie trebuie s-o vezi
parcă-i un dulap ţărănesc şi pus peste ceva
ca un radio vechi din anii ’20 cu
un buton imens în mijloc ( seamănă cu un ochi
care în loc de pupilă are un sfârc) sculptura
se  numeşte semn-eminescu
data de fabricaţie 2000 trebuie s-o vezi

*
să-ţi spun acum de bisericuţa familiei
eminovici ştii e construită înainte de anul 1800
uşa e încuiată cu un lacăt auriu chinezesc
în jur mormintele satului aduse la zi

*
rămân fără ţigări în faţa casei tale
în staţia de autobuz e caşcaraveta satului
găsesc pall mall mă costă vreo zece eminești 
şi ies de la asociaţia familială petean

*
lângă cutia de tablă au pus o cruce
antonesei i gheorghe n 1933 d 22 ian 2001
cerviceşti
lângă cruce un stâlp de iluminat
îmi aprind o ţigară mă uit în jur

*
la doi paşi de mine văd încă o caşcaravetă
cu anunţul vând căsuţă-chioşc stil românesc
telefon 532 855 dimineaţa 7-8 seara 19-21
în geamuri mişună o colonie de muşte
care se cacă pe anunţ

*
la trei paşi de mine găsesc o
foaie de tablă pe care scrie cu vopsea scorojită
codrul eminescian
dedesubt ca nişte subcapitole sunt trecute
marcajele turistice spre lac spre izvor spre
iazul meicii şi pârâul murelor spre stânca
stearpă asta unde dracu apare
în poeziile tale am înţeles nu apare
dar ai fost tu pe-acolo

*
pornesc spre lac pe lângă oficiul poştal ipoteşti
într-o curte un moş strânge merele
are o gaură în gât nu poate vorbi dar
i s-au făcut nişte ionatane superbe
anul ăsta

*
nu merg o sută-două de metri spre lacul
nuferilor şi intru la sc jupiter srl
birtul satului unde oamenii merg la ramona
asta-i chelneriţa la ea vin oamenii

*
treişpe mii sticla de bere suceava clasic
televizorul din colţ e pus pe taraf tv
nu vreau să-ţi rămân dator
sunt un simplu muritor
zice un tip la costum şi alt tip zice şi el ce zice la saxofon
intră o babă cu batic şi o plasă galbenă
de supermarket sucevean pe care scrie cu roşu
vă mulţumim
bea un rom şi pleacă

*
acum văd timbrul ucrainean pe pachetul meu
de ţigări vezi tu bădie nici  contrabanda
nu mai e la fel
şi intră gelu veterinarul comunei

*
îşi ia o vodcă dublă îi iau şi eu una aşa că
se aşează la masa mea şi-mi spune
comuna mihai eminescu are opt sate
ipoteşti baisa manoleşti vale stânceşti
cătămărăşti vale cerviceşti cucoreni şi
cătămărăşti deal
sediul comunei e primăria care e în ipoteşti oricum
eminescu ştiu eu că s-a născut în botoşani
pe strada maxim gorki

*
   îi zic că mă duc spre lacul cu nuferi
zice dar nu ăla-i lacul lui eminescu
lacul nuferilor e departe de sat şi mă
gândesc că eminescu nu cutreiera el atâta
pădurile pe când iazul meicii e mai
aproape aşa că eu zic că ăsta-i lacul
din poezia lui

*
şi oricum cel mai tare-i coroi
haiducul cu gaşcă pe cai
s-a apucat să-i prade pe boieri în
al doilea război mondial s-a dus
la unul acasă i-a legat un cartof după gât
i-a zis asta-i o grenadă dacă te mişti mori
a amorţit boierul dar nu s-a mişcat o noapte

*
când au venit comuniştii l-au luat
pe coroi la securitate l-au făcut
mare că ştia cum să-i ia pe boieri


*
l-a chemat şi gheorghe gheorghiu dej pe la el
să-l vadă la faţă la sfârşit
coroi a vrut să dea un telefon acasă
dej i-a zis a doua pe dreapta coroi
a intrat la a treia pe dreapta acolo
era buda s-a uitat s-a pişat a tras apa
l-a întrebat dej ai vorbit acasă
nu zice coroi n-am putut să vorbesc
la ipoteşti plouă

*
lui gelu îi sună celularul îl caută prin geacă
răspunde ce să fac sunt la ramona
cum aşa de hotărâtă-i a ta bine vin acum
gelu se ridică de la masă
eh eminescu a fost asta e trebuie să plec
fată vaca lui amariei
omul îşi pune casca pe cap iese urcă
pe scuter şi-o şterge în praf
o şcolăriţă trece prin faţa birtului în
trening roz cu un trandafir roz în mână

*

am pornit mai departe spre lac ajung spre
seară trestii nuferi peturi de bere trec
podul pe insuliţă în mijloc un bloc
de beton armat ca un altar
numai bun să i-o tragi veronicăi sub
clar de lună
bădie treaba stă cam aşa deci

De unde și până unde

- Ei, acum să vă aud! Ce aţi pregătit pentru cină? căscă Adam scuturându-şi somnul de după-masă. Se ridică în capul oaselor, de la rădăcina măslinului unde turtea deobicei iarba după istovitoarea masă de prânz şi privi pofticios în jur.
- Mai întrebi, Adame? strigară îngerii. Hai, pofteşte!
- Mda, bombăni omul, aţi putea totuşi să mai schimbaţi şi voi...
Adam intră agale în poiană, scărpinîndu-şi burta proeminentă. Penisul păros i se bălăngănea fără nicio treabă între picioare. Îngerii roiau deja spre masa din mijlocul luminişului.
Bărbatul îşi trase scaunul sub fund. Îşi înmuie mâinile în vasul cu apă întins spre el de îngerul-spălător, apoi îşi şterse degetele în penele aceluiaşi. Urmară îngerii cu fripturi, cei cu vinuri, cei cu fructe, rând pe rând şi toţi deodată.
Adam apucă o ciosvârtă suculentă de căprioară şi începu să rupă din ea. Măselele se opreau doar pentru câte o sorbitură zgomotoasă din cupa cu vinul excelent stors din viile Raiului. Mâinile omului alergau pe toată masa iar grăsimea i se scurgea pe bărbie picurând unsuroasă în desişul sexului.
Adam îşi desfăcu apoi fălcile într-un râgâit asurzitor. Mai luă o gură de vin şi se uită lung la îngeri, cu ochi lăcrimoşi în care somnul revenea încet dar sigur.
- Ia spuneţi! Eva pe unde bântuie iarăşi? Că n-am mai văzut-o cu zilele! Şi-a găsit pe altul? ridică Adam o sprânceană.
- Cum, Adame?! se miră îngerul-şef. Oare nu ştii tu că eşti primul şi singurul...
- Că altfel, continuă bărbatul turnând în el încă un pocal, eu... coaste mai am... Şi zicând acestea, Adam adormi cu capul pe masă. Îngerii se grăbiră să debaraseze urmele cinei.  
                                                         
                                                           *

Tot atunci, Eva îşi termină şi ea masa de seară acolo, în adâncul pădurii de pomi fructiferi, unde se refugiase de o săptămână. Hotărâse să termine cu bucatele îngerilor, care îi rotunjiseră şoldurile ceva de speriat, şi începuse acum o cură de fructe.
Singurul care îi văzuse pe Adam şi pe Eva în tot acest timp, în afară de Dumnezeu, se târa acum încet spre femeie.
- Eva, sâsâi şarpele, Eva!
- Ce vrei, şarpe?
- Vreau să te ajut! Dacă vrei să slăbeşti cu adevărat...
Femeia sări curioasă.
- Da, normal, dar cum?
- Uite, zise şarpele, vezi pomul acela?
- Care? E plin de pomi aici.  
- Mărul acela înalt. Încearcă un fruct din ramurile lui şi vei deveni dintr-odată subţire ca o trestie!
Eva se uită la şarpe, se uită la pom şi iarăşi la şarpe. Făcu ochii mici şi râse ascuţit.
- Vicleanule, acela-i pomul din care Dumnezeu ne-a interzis să mâncăm! Şi apoi, făcu Eva ofensată, arăt destul de bine! Şi, oricum, sunt singura femeie de pe aici!
- Desigur, desigur, făcu şarpele. Deocamdată...
- Cum?! se panică Eva.
- Draga mea, vezi tu, numai cine mănâncă un măr din acest pom poate crea o lume. El a mâncat şi v-a creat pe voi. Şi vouă v-a interzis să gustaţi din fructele acelea ca să nu creaţi, la rândul vostru, o lume. Pentru că El vrea să rămână unicul creator. Înţelegi?
- Aşa, şi?
-  Frumoasa mea, gândeşte-te un pic! Dacă într-o zi El se plictiseşte de voi şi face alţi oameni? Sau doar o altă femeie pentru Adam?
- A, nu! Asta nu! făcu Eva înfricoşată.
- Atunci... sâsâi şarpele.
- Atunci? Atunci?
- Atunci mâncaţi şi voi din pomul acela şi gata! Sunteţi egalii Lui şi nu vă mai poate da la o parte!
- Dar El a zis că acela care atinge pomul moare!
- Prostii! spuse şarpele şi se încolăci pe trunchiul mărului. Uite! Vezi? Am murit? Nu. Şi uite, muşc dintr-un fruct. Mi se pare mie sau tot n-am murit?
- Chiar aşa! se convinse Eva şi apucă un măr, muşcând din el.
- E bun, nu? întrebă cineva din spatele ei.
Femeia se întoarse şi privi îngrozită cum Moartea îşi făcea drum prin iarbă spre ea. O rupse la fugă şi ajunse într-un suflet la Adam. Bărbatul se culcase la umbra măslinului.
- Adam, trezeşte-te! îl zgâlţâi Eva.
- Ce Doamne iartă-mă ai, femeie? Dai buzna aşa... Unde ai fost?
- Lasă asta, uite ce ţi-am adus! Muşcă!
- Muşc, na! zise Adam şi îşi înfipse dinţii în măr. Acuma lasă-mă să dorm!
- Dormi pe fras, Adame! Ridică-te! se auzi tunând glasul Domnului.
Bărbatul sări ca ars în picioare. Se uită la Eva, la mărul din mâna ei.
- Femeie! Ce-i ăla? Să nu-mi zici că...
- Iartă-mă, Adame, începu ea să plângă. Atâta m-a vrăjit şarpele până...
- Şi de ce m-ai băgat şi pe mine...
- Dar ce era să fac? Eu să mor şi ţie să-ţi dea El o altă Eva? Frumos, frumos te-ai gândit tu!
- Hai, Adame, ia-ţi femeia şi umblă! mai tună Domnul.
- Şi să-ţi gătească ea de-acum încolo! strigară şi îngerii.

                                                           *

 De aici,  povestea se ştie. Cei doi au fost izgoniţi pe Pământ, unde Adam a trăit apoi o mie de ani. Asta, spun evreii bătrâni, pentru că nu a avut soacră. Iar dacă n-ar fi avut nici femeie ar fi trăit veşnic. Dar ce plictiseală ar fi fost! Pe când aşa...