Salonul de Carte de la Paris 2011, partea a II-a

Pe un cer senin de amiază, după necesarele coffee and cigarettes de revigorare, mi-am luat aparatul foto și două cărți, inima în dinți, șapca pe cap și-am rupt-o spre Salon să-mi văd visul cu ochii. Chit că poate nu e și visul vostru, eu vi-l arăt, că cine știe:

Într-adevăr, e vorba de Andreï Makine, bonomul siberian care în 1987 cerea azil politic în Franța. Ca un adevărat amant, nu i-a pus condiții iubitei și a primit s-o locuiască de jos, dintr-o criptă de la Pere Lachaise. Au trecut ani buni până ce omul a scos capul în literatura franceză, care, în acel moment, și-a scos pălăria, cum n-a făcut-o nici Napoleon în fața Moscovei în flăcări.  La rândul meu, mărturisesc că am venit la Paris în speranța că voi putea strânge mâna care a scris Testamentul francez. Am reușit și, trebuie s-o zic, îmi  ajunge această amintire ca să nu mai uit vreodată că doar un străin mai poate surprinde Franța în arta iubirii.

Ce-ar mai fi de spus?