Motto: Dacă El te-a luat, să te rabde! Dacă nu, întoarce-te, că noi ne-am obișnuit cu tine.
A fost unul din fiii lui Israel. I-a plăcut să cunoască lumea pe pielea lui și să o dea pe față, cu ridurile de expresie ale unuia care toată tinerețea i-a făcut morții cu ochiul din șeaua unei motociclete de curse. I-a bătut un apropos fin aceleia și la marginea unei autostrăzi americane. Somat să tragă pe dreapta, a coborât din mașină fix în pistolul prompt al polițistului. De fiecare dată a trecut amuzat mai departe, ca și cum nimic rău și definitiv nu ar putea să i se întâmple unei trestii gânditoare de doi metri. Cum spunea soția lui, tanti Mimi, pe ăștia din neamul Halle poți să-i arunci în cea mai adâncă fântână, că tot vor găsi o cale să-și ridice mâinile peste ghizduri ca să-ți dea cu tifla. Adevărul e că lui Ervin i-a fost imposibil să stea locului o clipă. Ajuns șef la auto-service în Arad s-a descurcat să obţină câte un paşaport pentru Vest îndreptând în doi timpi aripa la maşina amantei unui securist, când altfel dura săptămâni. Om cu trei limbi materne (germană, maghiară, franceză) și două adoptate din mers (engleză și română), Ervin bătea fest și Lagărul socialist, ca ghid ONT. Dacă Europa Centrală umplea frigiderul, Occidentul a însemnat în primul rând Parisul cu muzee și buchiniști. L-a ajutat faptul că avea un unchi acolo, la care putea trage. Vilmos Schwartz, frate cu mama lui Ervin, plecase la facultate în capitala Franţei când izbucnise războiul. S-a strecurat prin plasa naziştilor şi a intrat în Rezistenţă. Rănit la eliberarea Parisului, Vilmos a primit cetăţenia de onoare, a devenit Guillaume, doctor inginer şi fabricant de iahturi. Dacă eu am apetit pentru Paris asta se datorează și peripeţiilor lui Vilmos-Guillaume auzite în copilăria mea, la fel cum franceza mi-a devenit intimă în casa lui Ervin şi Mimi. Deși vorbeau între ei în maghiară, cu fiica lor, Gabi, o dădeau pe franceză, iar nepoatele, Alexandra şi Cristina, au învăţat limba română abia la şcoală.
După revoluție, Ervin a scos un ziar de anunțuri și a oferit consultanță unor importatori de flori. Pasionat de bridge, de șofat cu viteză și plimbat nepoțelele, bătrânul nu s-a sinchisit un moment de bătăile în calorifer ale morții, confundându-le, pișicher, cu bătăile propriei inimi. I-a plăcut enorm să bea cafea, să fumeze și să rezolve cuvinte încrucișate – bucătăria lui dă pe dinafară de aparate electrocasnice câștigate la concursurile de careuri din reviste.
Cu un singur lucru nu s-a împăcat însă Ervin: cu religia. Așkenaz de rit neolog, a preferat să se declare ateu. Cum s-ar spune, omul s-a întors la întrebări. Căzut în interogații, Ervin ne-a fost, mie și fratelui meu, naș de botez. S-a lepădat atunci de Satana și L-a acceptat fără o vorbă pe Cristos, rumegându-și mai departe nedumeririle cu transcendentul. Interesant că el, un evreu, m-a botezat pe mine creștin ortodox cu prenumele unui alt evreu! Mă cheamă Alexandru după Sandor Halle. Acela era frate cu tatăl lui Ervin și cu străbunicul meu dinspre mamă. Se stinsese recent și astfel s-a respectat tradiția așkenazilor de a-i onora pe răposați prin transferul numelor la copii odată cu, se speră, virtuțile acelora. Cunoscând povestea lui Sandor mi-e clar însă că e doar o tradiție. Omul acela a fost un mucenic, pe când eu…oi, oi!
Ieri am aflat că nașul meu a trecut la cele veșnice și, conform ultimei sale dorințe, va fi cremat. Așadar, după ce o mătușă de-a lui cu fata ei de trei ani au fost arse la Auschwitz împreună cu atâția coreligionari, Ervin a ales(!) să devină și el cenușă și fum, nu țărână. Dar, în fond, ”Israel” e ”cel care se luptă cu Dumnezeu”, unde ”cu” se poate traduce la fel de bine prin ”împreună” sau ”împotrivă”. Iar dragul meu mort a fost un fiu al lui Israel, pe cale acum să afle răspunsul la întrebări. Căruia îi va replica după obicei printr-o nouă interogație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu