FILTM by night

A trecut deja o săptămână de la ultimul pahar ciocnit la FILTM și ultima vorbă ce s-a făcut auzită prin gălăgia veselă a celorlalte ultime vorbe. Dacă oboseala și cele câteva dureri de cap au dispărut între timp, ecoul serilor și nopților de festival persistă. Ia priviți aici elanuri și schimburi de replici:

În stânga, Iuri Andruhovici (cu spatele) i-a captat atenția lui Igor Marojevici. În continuare, traducătoarea Ljubinka Perinac-Stankov și poetul Dusko Novakovici. În stânga, ascuns după un tip ce bea bere, Victor Erofeev indică tavanul. În sfârșit!, prim-planul aparține Ioanei Gruenwald, din echipa gazdelor.

Citindu-i cărțile, în special Enciclopedia sufletului rus, pe care la un moment dat am vrut s-o transform în piesă de teatru, mă așteptam să întâlnesc un scriitor cinic, un tip dificil și mai degrabă rezervat. Semn că nu am înțeles întreg mesajul (dar cine a înțeles vreodată sufletul slav?). S-a dovedit că, precum un rus adevărat ( & copilărit la Paris), Victor Erofeev este un causeur pe cinste.

În cele trei nopți de FILTM am avut destule ocazii să povestim (și) despre literatură. Concluzia lui Erofeev: pentru el, a fost ”marmeladă”. În traducere, atmosfera festivalului i-a priit. Tocmai această ”marmeladă” îi lipsește la Paris și oriunde altundeva în Vest. Poftim, încă o linguriță în mișcare:

Cu Iuri Andruhovici, excelent vorbitor de germană, provenit din părțile Galiției - azi în Ucraina, am avut destule istorii K.u.K. de schimbat. Îl invidiez pentru titlul ”Europa mea” (co-autor alături de Andrzej Stasiuk) și recomand tuturor romanul ”Moscoviada”.

 Nu rețin să fi fost vreodată liniște în jurul meselor noastre. Iată-l și pe T.O. Bobe:

 Mi se pare și acum incredibil că Victor Erofeev și Iuri Andruhovici au trecut în plimbare nocturnă prin Piața Domului. Chiar prin fața aparatului meu de fotografiat:

 Erofeev & Andruhovici & Piața Domului & Tabăra de corturi Salvați Roșia:

 Cei de mai sus, plus Ioana Gruenwald & tipul cu acest blog, văzuți de Marilena Branda:

  Desigur, nopțile erau încă tinere la momentul traversării pieței. Pentru că urma Jazz-ul.

 Deasupra: Robert Șerban și T.O. Bobe. Dedesubt văd și trei Oane: Boca, Gruenwald și Doboși.

Veronica D. Niculescu și Dusko Novakovici n-au lipsit nici ei de la sesiunile after-hours FILTM (după cum nici Răzvan Petrescu, Edo Popovici sau Fabio Geda):

Sincer, după prima ediție a festivalului, care mi-a scăpat și line-up-ul ediției a II-a, sunt tare curios ce surprize ne vor aștepta anul viitor. Vor fi mari, oricum. Iar eu, unul, voi rămâne aproape de FILTM!

Ghicim si noi ceva?

Intrati pe pagina de Facebook a Festivalului International de Literatura de la Timisoara si acceptati provocarea organizatorilor. Trebuie doar sa identificati numele invitatilor la aceasta editie, pe baza descrierilor oferite. Nu e usor, ce-i drept, mai ales cand va confruntati cu o asemenea enigma: 

3. S-a născut la Timișoara, pe 11 septembrie 1980, într-o familie tipic central-europeană. Premiat, pentru poezie, chiar de la debut (Premiul USR Timișoara, în 2001). Apoi a alunecat spre proză. A avut o lectură publică la Paris. N-a fost rău. Dar parcă i-a plăcut mult-mult și la Kikinda, anul asta, la Short Story Festival.

Eu va doresc totusi mult succes!

Festivalul prozei scurte de la Kikinda

8th Short Story Festival in Kikinda

Pe scurt, ca să respect profilul evenimentului, povestea festivalului de proză scurtă la care am participat zilele trecute în Serbia sună cam așa: la Kikinda, singura care a tras oblonul a fost vara fierbinte, ceea ce nu cred că e de regretat. Deși titrată ca o ediție de criză - Kikinda schwortz (Kikinda falită), în lipsa unei susțineri financiare din partea Ministerului sârb al Culturii, întâlnirea scriitorilor a decurs admirabil. Am petrecut așadar două zile pline și două nopți debordante. Să le luăm pe rând.

29 August

Seara, de la orele 21, lectura publică la Biblioteca ”Jovan Popovic” din Kikinda.

De la stânga spre dreapta, am fost pe scenă: Zsuzsa Csobanka (Ungaria), David Albahari (Serbia), Bojan Krivokapic (Serbia), Tea Tulic (Croația), Marko Pogacar (Croația), Srdjan Papic (Serbia - organizator al festivalului), Alexandru Potcoavă ( din ”țara vecină și prietenă”), Berislav Blagojevic (Bosnia și Herțegovina), Merejn de Bur (Olanda) și Enes Halilovic (Serbia). 

Publicul a fost numeros, peste așteptările mele

  Am citit o proză scurtă în română, în timp ce pe ecranul din spate am fost dublat de traducerea în sârbă și triplat de cea în engleză 

 Hvala lepo, Kikinda!

Seara a fost precedată de vizita unei colonii de artiști plastici ce lucrează în teracotă

și urmată de o noapte lungă într-un local pe nume Roza, unde am petrecut cu muzică sârbească veche

 Cred că vă puteți face o idee despre ce și cum a fost, așa că voi încheia relatarea primei zile cu

30 August

Ajunși la Belgrad, ne-am îndreptat spre Centrul cultural Parobrod pentru a doua lectură publică. După ce am umplut curtea unei biblioteci, acum am blocat o stradă (inclusiv cu ajutorul unei scrumiere).

 Alt public, alt text, aceeași plăcere

 Iar la final, spre dimineață

Astfel s-a petrecut pentru mine a 8-a ediție a Festivalului de proză scurtă de la Kikinda, 2013. A urmat drumul spre casă, prelungit cu două ore grație agricultorilor din Verseț, care au organizat o lectură drive-in pe drumul spre graniță. 

 Publicul a fost și de această dată extrem de numeros

Short Story Festival in Serbia

 Sunt bucuros că finalul de august mă va găsi în Serbia, mai precis aici, la Kikinda Short Story Festival, ca invitat la cea de-a opta ediție. La eveniment - unul dintre cele mai ambițioase proiecte de gen din Europa de Sud-Est - vor participa scriitori din Bosnia-Herțegovina, Croația, Olanda, Ungaria, Serbia, precum și unul din România, adică je. În cadrul festivalului vom avea două lecturi publice, la Kikinda și Belgrad. Voi reveni cu detalii. Oricum, voi reveni.    

ATENȚIE LA ABJECȚIE!!!

Dragi prietene, prieteni, 

De câțiva ani sunt ținta atacurilor abjecte ale unui individ, unul și același mereu. Același verbiaj scabros de individ decerebrat, vomitând insanități la nesfârsit. Mă trezesc cu conturi false pe Facebook, ba mai nou și pe Hi5 (wtf!) sau Tagged și pe mai știu eu unde... Când nu îmi fură identitatea (chestie penală, parcă) și mă trezesc că ”mă declar” ba ”homosexual”, ba ”jidan”, ba chiar, dimpotrivă, ”nazist” și ”fals jidan”!, atunci acest individ mă latră prin subsoluri de ziare și, recent, chiar aici pe blog, agitând, desigur, aceleași tembelisme. Delirantul anonim se crede poate original, când nu face decât să plagieze rețetarul de denigrare al Securității, unde exact aceleași etichete erau recomandate, cu efect ”la sigur”, pentru discreditarea oricărui disident. Trăim totuși într-o țară liberă, așa că dați-mi voie să nu mă consider vreun persecutat, ci doar ghinionistul ce-a dat peste un înfierbântat oarecare. 

Ca să știm cum stăm (deși asta reiese din orice rând al meu - cu condiția să-mi aparțină!): sunt un tip tolerant, gata să-i accept pe oamenii din jur așa cum își aleg să fie sau cum s-au născut. Câtă vreme nu-mi lezează libertatea, inclusiv de expresie, treaba fiecăruia cum o arde și unde! Nu sunt neapărat un mare fan al corectitudinii politice, dar nici n-o să mă vedeți angajat într-o extremă sau alta - mi-a trecut acea vârstă sau pur și simplu îmi repugnă fanatismul și violența (fizică, ideologică etc.). A, și nu e treaba nimănui cât sunt de german, elvețian, evreu, maghiar și român. Sunt câte puțin din toate, astfel că niciun german  nu mă va considera un german, niciun elvețian, evreu, maghiar sau român nu mă va considera un elvețian, evreu, maghiar sau român.  Norocul meu că limba e patria scriitorului. 

Revenind la chestiunea atacului la persoană, asta încă n-ar fi nimic. Căci insul trece lejer de la perdaful sulfuros, clocit să mă desfigureze ( ce față o să mai aibă Alexandru Potcoavă în lume după asta?, s-o gândi el, punându-mi poza luată de pe Facebook sau Google pe un site de întâlniri gay), la instigarea de cea mai flagrantă speță penală. Din acest motiv, cred că a sosit timpul să mă adresez autorităților abilitate. 

Simpaticule agitat, e evident că citești acest blog (vezi, un scriitor nu-și poate alege cititorii!). Nu ai avut curajul să îți asumi identitatea reală (probabil ai una), că de minimă decență nu te mai suspectez de mult. Află așadar, lașule anonim scârnav, că anonimitatea ta va eșua curând într-un P. V.. Și nu, nu sunt doar niște inițiale, știi?  

 

Salon du Livre Paris 2013

Une absence a Paris, encore disponible en Roumanie

Noua mea carte. Acum și în librării.

Lustră, lustru, lustragiu, lustrație

Când eram mic, pe vremea lui Ceașcă, viața era o daciadă cu obstacole, o continuă competiție și, mai ales, o competiție continuă. Cine are mai multe cărți din seria BPT în bibliotecă, cine deține mai multe bibelouri pe recameu, care posedă colecția completă cu ultimele abțibilde Turbo sau poze de fotbaliști, în fine, care are mai mulți ciucuri la lustră. Numărul lor conta mai mult decât realitatea că erau simple cioburi de sticlă, nu de cristal, iar lustra aceea te făcea, ca să spun așa, ilustru în cartier. Când făceai lumină în camera ta, aceea strălucea mai tare decât restul becurilor de 40 din vecini și doar penele regulate de curent te mai aduceau în rândul celorlalți. Atunci, lampadarul tau cu zorzoane era mai puțin eficient decât lampa lui Ilici, aia cu petrol și oglindă în spate, la lumina căreia trebuia să-ți faci temele și să dai lustru bocancilor. Scuipai în cârpă, frecai bine fețele încălțărilor să se ducă noroiul și apoi, dacă îți permiteai luxul, le ungeai cu o bucată grasă de șoric. Dacă nu, băgai șoricul la mâncarea de varză și sperai să nu se uite nimeni la mergătorii tăi curați, dar mați. 

Sigur, prin oraș mai găseai lustragii, țigani așezați pe la colțuri cu lădița lor de perii și creme, cu gura plină de flegme proaspete, gata să-ți pună într-o lumină nouă pantofii cum numai ei știau. Să le fi spus, atunci când îți dădeau lustru, că acel latinism putea însemna un ritual de curățire/purificare din Roma antică, practicat o dată la cinci ani, ți-ar fi zis că le dorești să moară de foame. 

Nu altfel trebuie că au gândit și cei ce au votat legea lustrației. Degeaba a rânjit Ilici de România că e prea târziu acum, când lui i-a trecut vremea  iar tovarășii și-au asigurat schimbul de mâine. Nu, parlamentarii au tras o flegmă cât o bilă albă, peste care, în locul cinstitei cârpe ce are și ea sclipirile ei, au șters cu buretele mocirlos din născare. Căci au aflat, când au condamnat comunismul dar nu au condamnat niciun comunist, că și jegul lucește. La 22 de ani de la Proclamația timișoreană și punctul ei 8, lustrația a fost făcută de lustragii necalificați care au dat un lustru soios unei lustre și așa de sticlă. Pe care vor încerca s-o paseze în UE ca pe un candelabru de cristal. 

Bag de seamă că trecutul nostru recent e ca lampa lui Aladin. Va trebui să-l frecăm mult până să-și dea duhul. Abia apoi ne vom putea ilustra și noi corect în lume.        

    

Ridică-mă la cer!

Asta îţi va face părul măciucă!

Iluzie optică în Pere Lachaise

Hai cu şoimii!

 

Bun, de acum au trecut ceva zile de la Gaudeamus, au trecut şi ultimele emoţii, aşa că să ne aprindem o ţigară şi să vedem în tihnă cum a fost (sper să apreciaţi deschiderea cu Casa Poporului, aşa cum se vede dinspre Catedrala Mântuirii Neamului în construcţie şi macaralele ce râd în soare argintii).
Sigur, dacă e Gaudeamus, e

 De data asta, în plus a fost lansarea-eveniment-invazie-pustiiţi holdele şi ardeţi fântânile (nu aşa era?) a lui Neagu Djuvara, care pare să-l înspăimânte şi pe Gabriel Liiceanu: Ai grijă ce spui, altfel o să dai autografe!

 În fine, într-un spaţiu ceva mai respirabil, mă adun la standul Tracus Arte

într-o companie ideală, că să nu mai spun de mama şi Radu Paraschivescu

.

 Ba chiar îmi regăsesc iubita şi pe fostul meu diriginte, domnul profesor Mariş, zis şi "Potcoavă la tablă", care mi-a făcut o surpriză. Apărând.

 Acestea fiind spuse, ne-am pregătit de lansare, cu Ioan Cristescu, patronul Tracus Arte, la înaintare.

 Şoimii mei au fost lansaţi în lume de Paul Cernat. De acum, mi-am luat mâna de pe ei. Vă aparţin.

 Alături de noi, Felix Nicolau şi Dan Cârlea, care încă are cravata lui. Unde naiba o fi a mea?

 Ion Bogdan Lefter a venit pentru cartea lui Ovidiu Pecican, dar îşi face timp şi pentru mai tinerii...

 ...care se topesc de căldură şi mai ales de atenţie.

 În public, Diana Iepure şi Radu Paraschivescu ne onorează cu răbdarea.

Eu ce să mai deschid gura? Mai are rost?

 Mai bine carte-n carte şi lectură plăcută!

 Nu, pe bune, aşa căldură n-am mai pomenit de mult!

Gata, la autografe şi la ceva rece!

,

 Desigur, părinţii mi-au fost şi ei alături:

 Apoi, fuga la o bere cu prietenii! Pe drum, un domn se încrunta la un gadget de ultima oră. Să fi fost oare Florin Iaru?

În sfârşit, dau de Manasia, Leac şi Soviany

ba chiar şi de Ioan Es Pop şi împreună ne răcorim. Să ne fie de bine!