Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a V-a

Venirea

Lucrurile au luat-o razna într-o duminică dimineaţă de august, când primii trecători prin Place du Parvis Notre Dame, angajaţi ai bistrourilor din zonă, au zărit obiectul. (...)

Credincioşii începură să înţeleagă ce se întâmplă şi îngenuncheară. În spatele lor, primele valuri de turişti se îmbulziră să facă poze. (...) Pe seară, spectacolul public fu întrerupt de apariţia pe ecrane a unui individ la costum, care lectură monoton un comunicat de presă. (...)

Preoţii se retraseră jenaţi, deşi pe undeva mulţumiţi, pentru că din toată tevatura se aleseseră totuşi cu o repetiţie generală reuşită. 

Veteranii

- Nu, domnule... Jan. Eu este un altul, vorba lui Rimbaud. În orice caz, nu eu sunt moartea. Azi avem o comemorare cu depunere de coroane şi tot tacâmul la monumentul din colţul străzii, acela dedicat camarazilor căzuţi la eliberarea Parisului şi am dorit, dat fiind că suntem cam de-o vârstă, să vă invit. După atâtea zeci de ani în care am locuit sub acelaşi acoperiş, eu proprietar, dumneavoastră portar, cred că putem lăsa la o parte statutul fiecăruia şi să schimbăm o vorbă, să ne cunoaştem.

 (...) Oricum, pun pariu că n-aţi băgat de seamă până acum monumentul nostru. Aţi trecut pur şi simplu pe lângă el, aşa-i?      

- Dimpotrivă, făcu moşul. Dar nici nu mi-am imaginat o luptă. Aş spune că băieţii fugeau prin dreptul parcului sau se opriseră să observe un joc de petanque când germanii aşezaţi pe-o terasă la bere i-au lăsat laţi fără să se ridice măcar de pe scaune.

- Glumiţi, nu? se încruntă domnul Maurice şi lungi pasul fără să-l slăbească pe polonez, care se sili să-l urmeze în marş forţat ca un copil târât după el de părinte.

Cursa 

Tânărul porni televizorul, se aşeză pe canapea şi butonă telecomanda. (...) Nu îi era somn deloc, n-avea chef să se culce pentru câteva ore, aşa că rămase să-i urmărească în acţiune pe poliţiştii parizieni care, când nu dormitau prin microbuzele lor, încolţeau hoţi de buzunare la metrou, contrabandişti de ţigări şi telefoane furate, şoferi băuţi şi prostituate din Bois de Boulogne, restante la creditul pentru nevoi personale investit în operaţia de schimbare de sex.

Se ridică, se îmbrăcă, puse de cafea, duse gunoiul, îşi turnă o ceaşcă de cafea, aprinse o ţigară şi aşteptă să se trezească Oana. Peste puţin, scoaseră geamantanele pe hol şi coborâră. Predară cheile la portar şi ieşiră în stradă. (...) La un moment dat, un taxi întoarse peste linia continuă şi opri în faţa celor doi.(...)

- Vă mai întoarceţi? se interesă taximetristul.

- A, nu! sări Oana. Nici nu ne gândim!

- La ce? interveni Alex.(...)

Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a III-a

Discuția 

- Hmm, ce-i? tresări bărbatul şi îşi scoase căştile în care se auzea vocea ghidului.

- Darling, e minunat aici! surâse femeia şi se apropie pentru un sărut.

- Ştiam că o să-ţi placă! De ce nu ţi-ar fi plăcut?! E Parisul, you know! îşi puse omul căştile la loc şi îşi îmbrăţişă nevasta aşezată lângă el pe puntea vasului de agrement.

- Ne apropiem acum de Pont des Arts, spuse vocea înregistrată a ghidului. Imediat după, pe partea dreaptă se poate vedea muzeul Luvru, care adăposteşte zâmbetul enigmatic al Mona Lisei...(...)

În acel moment, un corp căzut de pe Pont des Arts se zdrobi în faţa lor pe punte. 

 Lidl

Se îmbrăcă rapid, se încălţă, scoase o plasă din bufet, o rulă, o îndesă în buzunarul blugilor, trânti uşa şi coborî. În lift apucă să-şi aranjeze părul, ieşi în stradă şi se grăbi spre colţ. Trecu fără să-i observe pe lângă nişte elevi de liceu care îşi pasau o sticlă, râdeau la bancuri obscene cu blonde şi ardeau un joint rezemaţi de gard, intră la bistro şi ceru două pachete de Pall Mall roşu. 

 Plăti, le strecură câte unul în buzunarele pardesiului şi se grăbi spre magazin.

 Ajunse în ultimul moment. Nu reuşi să pună mâna pe un coş, aşa că îşi scoase punga şi porni printre rafturi. Se opri la vinuri şi culese două sticle de Bergerac (...). Se îndreptă spre casă, le scoase din plasă şi le înşiră pe banda rulantă, făcu trei paşi înainte, scutură punga şi se pregăti să o umple. Casierul trecu produsele prin faţa cititorului automat, le împinse spre clientă şi rupse bonul ieşit din aparat. Marie băgă totul în plasă, primi bonul şi se uită pe el ca de obicei. (...)

Partida

Bătrânii înaintară zgomotoşi pe alee, îndreptându-se spre terenul de petanque. L-ar fi găsit şi cu ochii închişi. Era acolo încă din vremea când părinţii lor se întreceau la joc, tachinându-se cu egală plăcere. Între timp, sute de după-amieze duminicale se desfăşuraseră acolo, încheiate cu tot atâtea seri în bistroul ce nu se schimbase deloc.

Pensionarii pătrunseră în spaţiul destinat jocului, scoaseră bilele din huse, plasară micuţa sferă-ţintă la locul ei şi începură să arunce spre ea cu gesturi îndelung exersate. Erau cu toţii de mult maeştri la petanque. Mai încercaseră şi alţii să intre în cercul lor, dar plătiseră la sticle de vin până falimentaseră şi fuseseră nevoiţi să renunţe, întâlnindu-se cu cei de nivelul lor înainte de prânz, eventual în timpul săptămânii. După-masa de duminică era rezervată celor mai buni, care acum îşi măsurau forţele cu suficienţa unor aşi. (...)

Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a II-a

Avertismentul

Rama de metrou tocmai pornise din staţia Charonne. Călătorii care nu prinseseră un scaun liber se rezemau de pereţi şi uşi sau încercau să se agaţe de o bară. Odată ce toţi îşi găsiră locul şi foiala încetă, privirile pasagerilor se fixară care în tavan, care pe geamuri sau în ceafa vecinului, evitând în orice caz să se intersecteze cu altele. Norocoşii ce stăteau jos îşi putură scoate cărţile şi se scufundară în lectură.  (...)

 - Atenţie, stimaţi pasageri. Suntem informaţi că în toate cele cinci vagoane au fost semnalaţi hoţi de buzunare, anunţă conductorul placid. Pentru siguranţa dumneavoastră, sunteţi rugaţi să vă supravegheaţi îndeaproape bunurile personale.

 - Dar nu se poate! sări o doamnă. Indivizii aceştia nu mai au pic de ruşine! 

 - Ce Gulag, ce Auschwitz? mormăi un tânăr. Ai zice că următoarea staţie e Bastille. Închisoarea, nu opera. Deşi prima arăta mai normal şi avea şi acustică mai bună.

 - Mă piş pe revoluţia franceză! urlă altul. Uite unde am ajuns!   

 - République, spuse vocea pe un ton triumfător. 

Mulţimea se scurse afară şi năvăli pe trepte spre ieşire (...).

Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea I

Am locuit în Paris aproape doi ani. În acel răstimp am scris prozele scurte adunate în volumul Ce a văzut Parisul, apărut la Herg Benet în 2012, odată cu întoarcerea mea în România. Au trecut, iată, încă doi ani până să revin la Paris, într-un sejur de o săptămână. Timp de șapte zile mi-am dus cartea prin locurile care au inspirat-o. Pentru început, imagini și fragmente din textul dedicat lui Andreï Makine:

Amantul 


(...) Târziu, pe după-masă, ajunse la Père-Lachaise şi intră cu indiferenţa unui obişnuit al locului. 

Urcă spre Monumentul Morţilor, făcu la dreapta pe Avenue de la Chapelle şi răscoli sub picioare frunzele uscate înspre Grand Rond. De acolo, apucă în jos pe o alee şi se opri la Jim Morrison.

Culese un pumn de ţigări din cele aruncate pe mormânt, câteva sticle pe jumătate pline cu whisky sau vodcă şi se îndepărtă. Sigur, putea să mai rămână acolo până la căderea întunericului, când musai ar fi apărut câte-o haită de fani ai solistului de la Doors venită cu casetofonul pe umăr să pilească, să tragă un joint şi să se împreuneze lângă idolul ei, dovadă graffitiurile şi prezervativele înnodate sau scurse care cotropeau toate cavourile burgheze din jurul mormântului modest ascuns între ele. La asemenea chefuri hippie-underground puteai să cazi oricând din senin şi să afli fără să te întrebi prea mult cum fac dragoste femeile de pe tot mapamondul.

Scriitorul nu avea însă dispoziţia necesară. Preferă deci să se retragă pe Chemin du Dragon, în tăcerea locurilor de veci ale unor mareşali napoleonieni, spre cripta lui Moliére. Aici, mormintele autohtonilor se îndesau unul în altul, se rezemau între ele părăginite şi uitate ca nişte cabine telefonice în stil gotic, în care răposaţii ar fi fost îngropaţi în picioare. Azilantul se apropie de uşa unui cavou anonimizat de trecerea timpului, privi atent în părţi şi deschise canatul putred.   (...)

 

Se întinse pe spate cu genunchii flexaţi, altfel oricum nu încăpea, luă o foaie de hârtie, o netezi pe perete cu dosul palmei şi mâzgăli pe ea Această Franţă pe care uităm să o iubim.

FILTM by night

A trecut deja o săptămână de la ultimul pahar ciocnit la FILTM și ultima vorbă ce s-a făcut auzită prin gălăgia veselă a celorlalte ultime vorbe. Dacă oboseala și cele câteva dureri de cap au dispărut între timp, ecoul serilor și nopților de festival persistă. Ia priviți aici elanuri și schimburi de replici:

În stânga, Iuri Andruhovici (cu spatele) i-a captat atenția lui Igor Marojevici. În continuare, traducătoarea Ljubinka Perinac-Stankov și poetul Dusko Novakovici. În stânga, ascuns după un tip ce bea bere, Victor Erofeev indică tavanul. În sfârșit!, prim-planul aparține Ioanei Gruenwald, din echipa gazdelor.

Citindu-i cărțile, în special Enciclopedia sufletului rus, pe care la un moment dat am vrut s-o transform în piesă de teatru, mă așteptam să întâlnesc un scriitor cinic, un tip dificil și mai degrabă rezervat. Semn că nu am înțeles întreg mesajul (dar cine a înțeles vreodată sufletul slav?). S-a dovedit că, precum un rus adevărat ( & copilărit la Paris), Victor Erofeev este un causeur pe cinste.

În cele trei nopți de FILTM am avut destule ocazii să povestim (și) despre literatură. Concluzia lui Erofeev: pentru el, a fost ”marmeladă”. În traducere, atmosfera festivalului i-a priit. Tocmai această ”marmeladă” îi lipsește la Paris și oriunde altundeva în Vest. Poftim, încă o linguriță în mișcare:

Cu Iuri Andruhovici, excelent vorbitor de germană, provenit din părțile Galiției - azi în Ucraina, am avut destule istorii K.u.K. de schimbat. Îl invidiez pentru titlul ”Europa mea” (co-autor alături de Andrzej Stasiuk) și recomand tuturor romanul ”Moscoviada”.

 Nu rețin să fi fost vreodată liniște în jurul meselor noastre. Iată-l și pe T.O. Bobe:

 Mi se pare și acum incredibil că Victor Erofeev și Iuri Andruhovici au trecut în plimbare nocturnă prin Piața Domului. Chiar prin fața aparatului meu de fotografiat:

 Erofeev & Andruhovici & Piața Domului & Tabăra de corturi Salvați Roșia:

 Cei de mai sus, plus Ioana Gruenwald & tipul cu acest blog, văzuți de Marilena Branda:

  Desigur, nopțile erau încă tinere la momentul traversării pieței. Pentru că urma Jazz-ul.

 Deasupra: Robert Șerban și T.O. Bobe. Dedesubt văd și trei Oane: Boca, Gruenwald și Doboși.

Veronica D. Niculescu și Dusko Novakovici n-au lipsit nici ei de la sesiunile after-hours FILTM (după cum nici Răzvan Petrescu, Edo Popovici sau Fabio Geda):

Sincer, după prima ediție a festivalului, care mi-a scăpat și line-up-ul ediției a II-a, sunt tare curios ce surprize ne vor aștepta anul viitor. Vor fi mari, oricum. Iar eu, unul, voi rămâne aproape de FILTM!

Ghicim si noi ceva?

Intrati pe pagina de Facebook a Festivalului International de Literatura de la Timisoara si acceptati provocarea organizatorilor. Trebuie doar sa identificati numele invitatilor la aceasta editie, pe baza descrierilor oferite. Nu e usor, ce-i drept, mai ales cand va confruntati cu o asemenea enigma: 

3. S-a născut la Timișoara, pe 11 septembrie 1980, într-o familie tipic central-europeană. Premiat, pentru poezie, chiar de la debut (Premiul USR Timișoara, în 2001). Apoi a alunecat spre proză. A avut o lectură publică la Paris. N-a fost rău. Dar parcă i-a plăcut mult-mult și la Kikinda, anul asta, la Short Story Festival.

Eu va doresc totusi mult succes!

Festivalul prozei scurte de la Kikinda

8th Short Story Festival in Kikinda

Pe scurt, ca să respect profilul evenimentului, povestea festivalului de proză scurtă la care am participat zilele trecute în Serbia sună cam așa: la Kikinda, singura care a tras oblonul a fost vara fierbinte, ceea ce nu cred că e de regretat. Deși titrată ca o ediție de criză - Kikinda schwortz (Kikinda falită), în lipsa unei susțineri financiare din partea Ministerului sârb al Culturii, întâlnirea scriitorilor a decurs admirabil. Am petrecut așadar două zile pline și două nopți debordante. Să le luăm pe rând.

29 August

Seara, de la orele 21, lectura publică la Biblioteca ”Jovan Popovic” din Kikinda.

De la stânga spre dreapta, am fost pe scenă: Zsuzsa Csobanka (Ungaria), David Albahari (Serbia), Bojan Krivokapic (Serbia), Tea Tulic (Croația), Marko Pogacar (Croația), Srdjan Papic (Serbia - organizator al festivalului), Alexandru Potcoavă ( din ”țara vecină și prietenă”), Berislav Blagojevic (Bosnia și Herțegovina), Merejn de Bur (Olanda) și Enes Halilovic (Serbia). 

Publicul a fost numeros, peste așteptările mele

  Am citit o proză scurtă în română, în timp ce pe ecranul din spate am fost dublat de traducerea în sârbă și triplat de cea în engleză 

 Hvala lepo, Kikinda!

Seara a fost precedată de vizita unei colonii de artiști plastici ce lucrează în teracotă

și urmată de o noapte lungă într-un local pe nume Roza, unde am petrecut cu muzică sârbească veche

 Cred că vă puteți face o idee despre ce și cum a fost, așa că voi încheia relatarea primei zile cu

30 August

Ajunși la Belgrad, ne-am îndreptat spre Centrul cultural Parobrod pentru a doua lectură publică. După ce am umplut curtea unei biblioteci, acum am blocat o stradă (inclusiv cu ajutorul unei scrumiere).

 Alt public, alt text, aceeași plăcere

 Iar la final, spre dimineață

Astfel s-a petrecut pentru mine a 8-a ediție a Festivalului de proză scurtă de la Kikinda, 2013. A urmat drumul spre casă, prelungit cu două ore grație agricultorilor din Verseț, care au organizat o lectură drive-in pe drumul spre graniță. 

 Publicul a fost și de această dată extrem de numeros

Short Story Festival in Serbia

 Sunt bucuros că finalul de august mă va găsi în Serbia, mai precis aici, la Kikinda Short Story Festival, ca invitat la cea de-a opta ediție. La eveniment - unul dintre cele mai ambițioase proiecte de gen din Europa de Sud-Est - vor participa scriitori din Bosnia-Herțegovina, Croația, Olanda, Ungaria, Serbia, precum și unul din România, adică je. În cadrul festivalului vom avea două lecturi publice, la Kikinda și Belgrad. Voi reveni cu detalii. Oricum, voi reveni.    

ATENȚIE LA ABJECȚIE!!!

Dragi prietene, prieteni, 

De câțiva ani sunt ținta atacurilor abjecte ale unui individ, unul și același mereu. Același verbiaj scabros de individ decerebrat, vomitând insanități la nesfârsit. Mă trezesc cu conturi false pe Facebook, ba mai nou și pe Hi5 (wtf!) sau Tagged și pe mai știu eu unde... Când nu îmi fură identitatea (chestie penală, parcă) și mă trezesc că ”mă declar” ba ”homosexual”, ba ”jidan”, ba chiar, dimpotrivă, ”nazist” și ”fals jidan”!, atunci acest individ mă latră prin subsoluri de ziare și, recent, chiar aici pe blog, agitând, desigur, aceleași tembelisme. Delirantul anonim se crede poate original, când nu face decât să plagieze rețetarul de denigrare al Securității, unde exact aceleași etichete erau recomandate, cu efect ”la sigur”, pentru discreditarea oricărui disident. Trăim totuși într-o țară liberă, așa că dați-mi voie să nu mă consider vreun persecutat, ci doar ghinionistul ce-a dat peste un înfierbântat oarecare. 

Ca să știm cum stăm (deși asta reiese din orice rând al meu - cu condiția să-mi aparțină!): sunt un tip tolerant, gata să-i accept pe oamenii din jur așa cum își aleg să fie sau cum s-au născut. Câtă vreme nu-mi lezează libertatea, inclusiv de expresie, treaba fiecăruia cum o arde și unde! Nu sunt neapărat un mare fan al corectitudinii politice, dar nici n-o să mă vedeți angajat într-o extremă sau alta - mi-a trecut acea vârstă sau pur și simplu îmi repugnă fanatismul și violența (fizică, ideologică etc.). A, și nu e treaba nimănui cât sunt de german, elvețian, evreu, maghiar și român. Sunt câte puțin din toate, astfel că niciun german  nu mă va considera un german, niciun elvețian, evreu, maghiar sau român nu mă va considera un elvețian, evreu, maghiar sau român.  Norocul meu că limba e patria scriitorului. 

Revenind la chestiunea atacului la persoană, asta încă n-ar fi nimic. Căci insul trece lejer de la perdaful sulfuros, clocit să mă desfigureze ( ce față o să mai aibă Alexandru Potcoavă în lume după asta?, s-o gândi el, punându-mi poza luată de pe Facebook sau Google pe un site de întâlniri gay), la instigarea de cea mai flagrantă speță penală. Din acest motiv, cred că a sosit timpul să mă adresez autorităților abilitate. 

Simpaticule agitat, e evident că citești acest blog (vezi, un scriitor nu-și poate alege cititorii!). Nu ai avut curajul să îți asumi identitatea reală (probabil ai una), că de minimă decență nu te mai suspectez de mult. Află așadar, lașule anonim scârnav, că anonimitatea ta va eșua curând într-un P. V.. Și nu, nu sunt doar niște inițiale, știi?  

 

Salon du Livre Paris 2013

Une absence a Paris, encore disponible en Roumanie

Noua mea carte. Acum și în librării.

Lustră, lustru, lustragiu, lustrație

Când eram mic, pe vremea lui Ceașcă, viața era o daciadă cu obstacole, o continuă competiție și, mai ales, o competiție continuă. Cine are mai multe cărți din seria BPT în bibliotecă, cine deține mai multe bibelouri pe recameu, care posedă colecția completă cu ultimele abțibilde Turbo sau poze de fotbaliști, în fine, care are mai mulți ciucuri la lustră. Numărul lor conta mai mult decât realitatea că erau simple cioburi de sticlă, nu de cristal, iar lustra aceea te făcea, ca să spun așa, ilustru în cartier. Când făceai lumină în camera ta, aceea strălucea mai tare decât restul becurilor de 40 din vecini și doar penele regulate de curent te mai aduceau în rândul celorlalți. Atunci, lampadarul tau cu zorzoane era mai puțin eficient decât lampa lui Ilici, aia cu petrol și oglindă în spate, la lumina căreia trebuia să-ți faci temele și să dai lustru bocancilor. Scuipai în cârpă, frecai bine fețele încălțărilor să se ducă noroiul și apoi, dacă îți permiteai luxul, le ungeai cu o bucată grasă de șoric. Dacă nu, băgai șoricul la mâncarea de varză și sperai să nu se uite nimeni la mergătorii tăi curați, dar mați. 

Sigur, prin oraș mai găseai lustragii, țigani așezați pe la colțuri cu lădița lor de perii și creme, cu gura plină de flegme proaspete, gata să-ți pună într-o lumină nouă pantofii cum numai ei știau. Să le fi spus, atunci când îți dădeau lustru, că acel latinism putea însemna un ritual de curățire/purificare din Roma antică, practicat o dată la cinci ani, ți-ar fi zis că le dorești să moară de foame. 

Nu altfel trebuie că au gândit și cei ce au votat legea lustrației. Degeaba a rânjit Ilici de România că e prea târziu acum, când lui i-a trecut vremea  iar tovarășii și-au asigurat schimbul de mâine. Nu, parlamentarii au tras o flegmă cât o bilă albă, peste care, în locul cinstitei cârpe ce are și ea sclipirile ei, au șters cu buretele mocirlos din născare. Căci au aflat, când au condamnat comunismul dar nu au condamnat niciun comunist, că și jegul lucește. La 22 de ani de la Proclamația timișoreană și punctul ei 8, lustrația a fost făcută de lustragii necalificați care au dat un lustru soios unei lustre și așa de sticlă. Pe care vor încerca s-o paseze în UE ca pe un candelabru de cristal. 

Bag de seamă că trecutul nostru recent e ca lampa lui Aladin. Va trebui să-l frecăm mult până să-și dea duhul. Abia apoi ne vom putea ilustra și noi corect în lume.        

    

Ridică-mă la cer!