Când eram mic, pe vremea lui Ceașcă, viața era o daciadă cu obstacole, o continuă competiție și, mai ales, o competiție continuă. Cine are mai multe cărți din seria BPT în bibliotecă, cine deține mai multe bibelouri pe recameu, care posedă colecția completă cu ultimele abțibilde Turbo sau poze de fotbaliști, în fine, care are mai mulți ciucuri la lustră. Numărul lor conta mai mult decât realitatea că erau simple cioburi de sticlă, nu de cristal, iar lustra aceea te făcea, ca să spun așa, ilustru în cartier. Când făceai lumină în camera ta, aceea strălucea mai tare decât restul becurilor de 40 din vecini și doar penele regulate de curent te mai aduceau în rândul celorlalți. Atunci, lampadarul tau cu zorzoane era mai puțin eficient decât lampa lui Ilici, aia cu petrol și oglindă în spate, la lumina căreia trebuia să-ți faci temele și să dai lustru bocancilor. Scuipai în cârpă, frecai bine fețele încălțărilor să se ducă noroiul și apoi, dacă îți permiteai luxul, le ungeai cu o bucată grasă de șoric. Dacă nu, băgai șoricul la mâncarea de varză și sperai să nu se uite nimeni la mergătorii tăi curați, dar mați.
Sigur, prin oraș mai găseai lustragii, țigani așezați pe la colțuri cu lădița lor de perii și creme, cu gura plină de flegme proaspete, gata să-ți pună într-o lumină nouă pantofii cum numai ei știau. Să le fi spus, atunci când îți dădeau lustru, că acel latinism putea însemna un ritual de curățire/purificare din Roma antică, practicat o dată la cinci ani, ți-ar fi zis că le dorești să moară de foame.
Nu altfel trebuie că au gândit și cei ce au votat legea lustrației. Degeaba a rânjit Ilici de România că e prea târziu acum, când lui i-a trecut vremea iar tovarășii și-au asigurat schimbul de mâine. Nu, parlamentarii au tras o flegmă cât o bilă albă, peste care, în locul cinstitei cârpe ce are și ea sclipirile ei, au șters cu buretele mocirlos din născare. Căci au aflat, când au condamnat comunismul dar nu au condamnat niciun comunist, că și jegul lucește. La 22 de ani de la Proclamația timișoreană și punctul ei 8, lustrația a fost făcută de lustragii necalificați care au dat un lustru soios unei lustre și așa de sticlă. Pe care vor încerca s-o paseze în UE ca pe un candelabru de cristal.
Bag de seamă că trecutul nostru recent e ca lampa lui Aladin. Va trebui să-l frecăm mult până să-și dea duhul. Abia apoi ne vom putea ilustra și noi corect în lume.
