Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a III-a

Discuția 

- Hmm, ce-i? tresări bărbatul şi îşi scoase căştile în care se auzea vocea ghidului.

- Darling, e minunat aici! surâse femeia şi se apropie pentru un sărut.

- Ştiam că o să-ţi placă! De ce nu ţi-ar fi plăcut?! E Parisul, you know! îşi puse omul căştile la loc şi îşi îmbrăţişă nevasta aşezată lângă el pe puntea vasului de agrement.

- Ne apropiem acum de Pont des Arts, spuse vocea înregistrată a ghidului. Imediat după, pe partea dreaptă se poate vedea muzeul Luvru, care adăposteşte zâmbetul enigmatic al Mona Lisei...(...)

În acel moment, un corp căzut de pe Pont des Arts se zdrobi în faţa lor pe punte. 

 Lidl

Se îmbrăcă rapid, se încălţă, scoase o plasă din bufet, o rulă, o îndesă în buzunarul blugilor, trânti uşa şi coborî. În lift apucă să-şi aranjeze părul, ieşi în stradă şi se grăbi spre colţ. Trecu fără să-i observe pe lângă nişte elevi de liceu care îşi pasau o sticlă, râdeau la bancuri obscene cu blonde şi ardeau un joint rezemaţi de gard, intră la bistro şi ceru două pachete de Pall Mall roşu. 

 Plăti, le strecură câte unul în buzunarele pardesiului şi se grăbi spre magazin.

 Ajunse în ultimul moment. Nu reuşi să pună mâna pe un coş, aşa că îşi scoase punga şi porni printre rafturi. Se opri la vinuri şi culese două sticle de Bergerac (...). Se îndreptă spre casă, le scoase din plasă şi le înşiră pe banda rulantă, făcu trei paşi înainte, scutură punga şi se pregăti să o umple. Casierul trecu produsele prin faţa cititorului automat, le împinse spre clientă şi rupse bonul ieşit din aparat. Marie băgă totul în plasă, primi bonul şi se uită pe el ca de obicei. (...)

Partida

Bătrânii înaintară zgomotoşi pe alee, îndreptându-se spre terenul de petanque. L-ar fi găsit şi cu ochii închişi. Era acolo încă din vremea când părinţii lor se întreceau la joc, tachinându-se cu egală plăcere. Între timp, sute de după-amieze duminicale se desfăşuraseră acolo, încheiate cu tot atâtea seri în bistroul ce nu se schimbase deloc.

Pensionarii pătrunseră în spaţiul destinat jocului, scoaseră bilele din huse, plasară micuţa sferă-ţintă la locul ei şi începură să arunce spre ea cu gesturi îndelung exersate. Erau cu toţii de mult maeştri la petanque. Mai încercaseră şi alţii să intre în cercul lor, dar plătiseră la sticle de vin până falimentaseră şi fuseseră nevoiţi să renunţe, întâlnindu-se cu cei de nivelul lor înainte de prânz, eventual în timpul săptămânii. După-masa de duminică era rezervată celor mai buni, care acum îşi măsurau forţele cu suficienţa unor aşi. (...)