Intro

De la Adam știm că mărul e o chestie care îți stă în gât când ți-e lumea mai dragă și îți dă un trip pe cinste. În povestea asta, din care primul Om nu se va mai trezi ever, suntem la fel ca Wilhelm Tell. Care ce făcea? Încerca să nimerească mărul așezat pe capul fiului. Să te apuci de scris e cam același lucru și ar fi indicat să nu îți tremure mâna.

joi, 27 martie 2014

Ce a văzut Parisul în Paris (cu excepția Salonului de Carte) - Partea a II-a

Avertismentul


Rama de metrou tocmai pornise din staţia Charonne. Călătorii care nu prinseseră un scaun liber se rezemau de pereţi şi uşi sau încercau să se agaţe de o bară. Odată ce toţi îşi găsiră locul şi foiala încetă, privirile pasagerilor se fixară care în tavan, care pe geamuri sau în ceafa vecinului, evitând în orice caz să se intersecteze cu altele. Norocoşii ce stăteau jos îşi putură scoate cărţile şi se scufundară în lectură.  (...)


 - Atenţie, stimaţi pasageri. Suntem informaţi că în toate cele cinci vagoane au fost semnalaţi hoţi de buzunare, anunţă conductorul placid. Pentru siguranţa dumneavoastră, sunteţi rugaţi să vă supravegheaţi îndeaproape bunurile personale.
 - Dar nu se poate! sări o doamnă. Indivizii aceştia nu mai au pic de ruşine! 
 - Ce Gulag, ce Auschwitz? mormăi un tânăr. Ai zice că următoarea staţie e Bastille. Închisoarea, nu opera. Deşi prima arăta mai normal şi avea şi acustică mai bună.
 - Mă piş pe revoluţia franceză! urlă altul. Uite unde am ajuns!   
 - République, spuse vocea pe un ton triumfător. 
Mulţimea se scurse afară şi năvăli pe trepte spre ieşire (...).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu