De curând, Guvernul a hotărât că e mai bine pentru spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic să fie declarat grădină. Perfect. Gard deja avem, gardieni vigilenţi la el - grămadă, vecini curioşi - cât cuprinde. Până aici nu-i stres. Acum însă vine rândul nostru, dragi grădinari, să vedem ce şi cum. În primul rând, să ne dumirim cu ce grădină avem de-a face: cu una botanică sau zoologică, de flori, de zarzavaturi, cu una de vară, cu grădina ursului, cu aia a Domnului, a lui Ion? Ei bine, Ministerul Truismului(!) ne lămureşte prompt: de acum trăim şi ne manifestăm plenar într-o grădină publică engleză. De ce publică? Pentru că românii şi-au pierdut oricum de mult orice pudoare, dacă au avut una vreodată, iar gunoiul nu mai încape sub preş, deci nu mai avem nimic de ascuns. Şi cum tot suntem ospitalieri, de ce să nu scoatem şi un ban din asta? OK, veţi spune, dar de ce engleză? Simplu ca bună ziua: pentru că aşa latini cum suntem, ne plictiseşte de groază rigoarea rondurilor trase cu sfoara de la Versailles, unde nu-ţi vine nici să te - mă scuzaţi - pişi. Preferăm boscheţii netunşi şi bălăriile pălălaie, după care te poţi furişa să tragi un somn, un chiul, un sex, să te scapi de-o nevoie şi să dai de alta. În plus, să laşi natura să-şi facă treaba e mult mai comod decât să i-o faci tu şi, la urma-urmei, e la modă sauvage. În concluzie, să nu ne mirăm că sloganul grădinii noastre e şi el în engleză, ba chiar să zicem tenchiu că e aşa. Vă daţi seama, dacă era în germană? Doamne fereşte, că deja frământam noroiul sub cizme ca Tăriceanu sau Băsescu, doar-doar iese pompier (dacă nu direct autostradă), coseam ca Boc, mopuiam ca Udrea şi lopătam ca Geoană ( l-aş fi băgat aici şi pe C. Antonescu, dar nu-l pot asocia unei activităţi lucrative nici măcar la oha). Nu-i de glumă cu astea, ptiu drace! Pe când aşa, putem sta chill, putem călca flexaţi în grădina Carpaţilor şi urla este, există, se află şi ce bine miroase!
Până aici a fost vorba de noi. De acum am scăpat, putem citi uşor mai departe, că doar nu grădinarilor vrea Guvernul să le vândă castraveţi ci, se înţelege, „prezumtivilor turişti” (citat din manualul brandului naţional de turism – ce profi sună!). Aceşti bănuiţi oaspeţi sunt aşteptaţi cu şase feluri principale şi potenţiale de turism, tip circuit, de vezi-ţi de sănătatea ta, agro-aventură, enduro-brown bear grillys şi city break ( bear grillys coboară dealul să caute prin gunoiul urban cu satisfacţia unuia care a descoperit America sau măcar roata). Aşadar, totul e pregătit să dăm lovitura! Oameni ne facem, iar Poşta va deveni în sfârşit profitabilă, asta pentru că acei semeni de departe au şi ei apropiaţi, cărora le vor trimite nenumărate vederi din România, ca să îi asigure că. Îndatoritori, cei ce pompează aerul şi fraierul în brandul turistic al naţiunii oferă şi exemple, texte de-a gata, ca la carte. Sper că acele bijuterii cu sclipici, traduse în cel puţin o sută de limbi, dialecte şi graiuri, vor fi afişate până şi în ultimele private de la ţară, vizuini de urşi, taxiuri şi găuri de şarpe, pentru că altfel s-ar putea ca respectivii turişti să aibă idei personale. Dau şi eu exemple, ca să fiu în spiritul manualului citat. Să îl luăm pe americanul ce bagă turul mânăstirilor din Bucovina şi îşi face timp să trimită o vedere acasă. Ce ar citi băiatul cu ochi albaştri din biroul destinat al Poştei: Dragă mamă, de acum cred în Dumnezeu! Nu ştiu cum reuşeşti asta şi ce motive ai tu, care nu ştii ce-i aia groapă în highway, beţie cu vodcă şi albastru de Voronetz, dar cu atât mai mult eşti de admirat! John. Rândul neamţoaicei plinuţe: Soţul meu iubit, vrei să scapi de mine, a? Ai pe alta, lasă că ştiu eu. Altfel de ce m-ai trimis la cură în Herculesbad? Proastă am fost să mă iau după tine şi după site-ul ăla cu vederi de la 1900. Aici n-am apă să fac un duş, dar tratamente! Pe curând, Hilde. Sau, japonezul şi turismul rural şi de aventură: Măi samurailor, pe aici e de kamikaze nu alta. Ieri am muls vaca! M-a rugat să rămână între noi, că altfel v-a trebui să mulg şi taurul. Îl cheamă Gheorghe şi are coarne cât o katana fiecare. Dacă nu vă mai dau de veste, înseamnă că m-a prins ăla cu ugerul în mână şi mi-am făcut urgent seppuku cu brişca. În acest caz, când îmi repatriază trupul îl ardeţi, iar cu urna vă grăbiţi la şeful meu şi i-o puneţi pe birou. Îi ziceţi că îmi cer scuze că am întârziat şi că poate să-mi verse cenuşa la toaletă şi să tragă apa. Eu aşa aş face. Altfel, când ajung acasă vă explic ce e aia brişcă. Bun, să trecem acum la mediul natural cu adevărat sălbatic, trăit pe pielea lui Birgitt, suedeza cu icuri: Dragă bunico! Eu nu ştiu ce-ai căutat tu în tinereţe la Marea Neagră, să te arzi pe plajă, când aici, la munte, e chiar mai bine şi mult mai palpitant! Un urs tocmai mi-a mâncat din palmă ( abia ce mi-am şters-o de balele lui şi m-am pus să-ţi scriu), un câine de stână mă amuşină chiar acum – pare fioros, mă latră, dar, ce să vezi, ciobanul îl goneşte, se apropie de mine, îşi aruncă blana de pe umeri, se deschide la şliţ, scoate o...ooo...bunico, revin cât de curând! În fine, să trecem de turismul sexual de neam prost (necuprins în manual dar la fel de, ba chiar mult mai, potenţial) şi să gustăm cireaşa de pe mămăligă sau gaura de la covrig, anume city break-ul. Coreanul din sud aterizează la Bucureşti şi, evident, nu poate până nu lipeşte timbrul pe ilustrată: Dragii mei, am ajuns în capitala României. De la aeroport în drum spre hotel, taximetristul a insistat să-mi arate Casa Poporului, în jurul căreia s-a învârtit de două ori să fie sigur că îmi lasă o impresie de neuitat. De aceea, vă rog eu, spuneţi şi la ceilalţi, să nu cumva vreodată să eliberăm Coreea de Nord! N-am mai ajuns la hotel, că mi s-au terminat banii de concediu la mijlocul distanţei şi m-am întors cu ocazia la Otopeni. Salutări aşadar din aeroport! Oricum, o să fiu acasă cu mult înainte să ajungă vederea asta, o s-o aşteptăm şi o s-o citim împreună. Vă pupă Kim.
Mda, în concluzie, propun ca ilustratele autohtone să fie gata imprimate cu trăirile de profil ale ministerului de baştină. Ar fi o chestie salutară, la fel ca instituirea unui serviciu de largă respiraţie horticulturală al îngerilor păzitori. Aceştia ar trebui puşi însă la dispoziţia tuturor, inclusiv a vorbitorilor nativi de română, pentru că nici limba asta nu te scoate la o adică din colţii maidanezilor sau gura lumii. Şi ar mai fi nevoie de nişte pliante pe care să scrie, apropos de performanţele unor patrupezi în postură sau măcar dispoziţie erectă: „Nu alerga mai repede decât îngerul tău poate zbura. Mai bine împiedică-te, poate te ajunge din urmă”. Tare mi-e însă că aceşti guardian angels vor fi doar nişte garden midgets, cărora nu le vor creşte ever pene pe spate pen’că aia înseamnă pe la noi să fii fraier. Contează că fără pene nu poţi avea aripi? Nu. Ce contează e că românul e mândru, iar mersul piticului îl învaţă de mic. Rămâne deci să vedem dacă logo-ul turistic al României, care mie cel puţin îmi seamănă cu o frunză stilizată de brusture, va putea acoperi ruşinea. Până atunci, go explore yourselves!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu